Era un weekend perfettu in campagna. U zitellu avia passatu dui ghjorni currendu in i campi, custruendu capanne è saltendu nantu à un trampolinu cù l'amichi. Felicità. In a strada di casa, u mo figliolu, cinghje in u so sedile di daretu, scacciò sta frase, senza avvistà :
– Babbu, aghju paura di quandu sò mortu.
U big file. Quellu chì hà agitatu l'umanità da i so principii senza una risposta satisfacente finu à avà. Scambiu di sguardi ligeramente in panicu trà i genitori. Questu hè u tipu di mumentu chì ùn deve micca mancà. Cumu rassicurà u zitellu senza menti, nè mette u sughjettu sottu à u tappettu? Il avait déjà répondu à cette question quelques années auparavant en demandant :
– Babbu, induve sò u to missiavu è a nanna ?
Aghju sbulicatu a gola è spiegò ch'elli ùn eranu più vivi. Chì dopu à a vita ci era a morte. Chì certi crèdenu chì ci hè un altru dopu, chì altri pensanu chì ùn ci hè nunda.
È chì ùn sò micca. U zitellu avia annuitu è andò avanti. Uni pochi settimane dopu, turnò à a carica:
– Babbu, more tù ancu ?
– Ehm, sì. Ma in un tempu assai longu.
Se tuttu va bè.
– È ancu mè ?
Um, uh, veramente, tutti mori un ghjornu. Ma tù, sì un zitellu, serà in un tempu assai, assai longu.
– Ci sò i zitelli chì morenu ?
Pensu di operare una diversione, perchè a codardia hè un rifugiu sicuru. ("Vulite chì andemu à cumprà qualchi carte Pokémon, caru?"). Puderia solu rinvià u prublema è aumentà l'ansietà.
– Um, um, uh, allora diciamu di sì, ma hè assai assai assai assai raru. Ùn avete micca da preoccupassi.
- Puderaghju vede un video cù i zitelli morenti ?
– MA ÙN VA, NO ? Uh, vogliu dì, nò, ùn pudemu micca fighjà questu.
In corta, hà manifestatu una curiosità naturale. Ma ùn hà micca espresu a so angoscia persunale di fronte. Finu à questu ghjornu, di ritornu da u weekend, in vittura :
– Babbu, aghju paura di quandu sò mortu.
In novu, vulia veramente dì qualcosa cum'è "Dì mi, hè Pikachu o Snorlax u Pokémon più forte?" ". Innò, nisuna manera di vultà, ci tocca à andà à u focu. Rispondi cun delicata onestà. Truvate u
parolle ghjuste, ancu s'è e parolle ghjuste ùn esistenu micca.
– Hè bè d’avè a paura, figliolu.
Disse nunda.
– Anch’io, mi faccio e stesse dumande. Tutti li dumandanu. Chì ùn deve micca impedisce di campà felice. À u cuntrariu.
U zitellu hè sicuru troppu ghjovanu per capisce chì a vita esiste solu perchè a morte esiste, chì u scunnisciutu di fronte à l'Aldilà dà valore à u Presente. L'aghju spiegatu in ogni modu, è queste parolle vanu à traversu per ellu, aspittendu chì u mumentu propiu di maturità risuscite à a superficia di a so cuscenza. Quandu si ricercà risposte è appacimentu, forse si ricurdarà u ghjornu chì u babbu li disse chì, se a morte hè spaventosa, a vita hè bona.