"Pinocchiu": un filmu assai paura

Oscar Wilde hà scrittu: "I zitelli cumincianu per amà i so genitori. Crescendu, cumincianu à ghjudicà. Calchì volta li pardunanu ". Hè ciò chì hè u Pinocchiu di Matteo Garrone, una adattazione scura (troppu) di u conte di fata omonimu, chì hè liberatu in largu u 12 di marzu.

U carpentieru Geppettu hà un tempu duru : artighjanu sapienti, si equilibra à l'orlu trà a miseria dispirata è a miseria impénétrable, implora i so vicini per almenu un pocu di travagliu è francamente affamati. Per assicurà una vechja cunfortu, Geppetto inventa per fà una pupa di lignu - una chì u mondu ùn hà micca vistu. È pinocchiu campa. Ùn hè micca un ghjoculu, cum'è previstu inizialmente, ma un figliolu.

L'intrigue ulteriore hè in generale cunnisciuta da tutti quelli chì anu lettu u conte di fata immortale di Carlo Collodi o vistu u cartoon Disney (chì, per via, compie 80 anni quist'annu). S’appoghjanu à una fonte literaria, u direttore Matteo Garrone (Gomorra, Racconti spaventosi) crea u so mondu – infinitamente bellu, ma populatu di parsunaghji francamente spaventosi (ùn importa ciò chì sti parolle sonavanu in una era di rifiutu di l’idee cunvinziunali di bellezza). Iddi, sti parsunaghji, ribellu è amore, cura di l'altri è sbagliate, insegnanu è minzogna, ma u più impurtante, servenu com'è un'illustrazione chjara di u prublema di i babbi è i zitelli, u cunflittu di generazioni.

A generazione più vechja - cundiziunati, i genitori - sò pronti à dà l'ultima cosa per a so figliola: pranzu, robba. In generale, sò abituati à suppurtà è facilmente mette in difficultà: per esempiu, Geppetto sorprendentemente rapidamente è ancu cun un certu cunfortu si stalla in u ventre di un mostru marinu chì l'hà inghiottitu. Anu paura, è pare micca inutile di cambià qualcosa (oghji chjamemu impotenza imparata), è esigenu ubbidienza è rispettu da i so figlioli : "Aviu avutu appena u tempu di portà in u mondu, è ùn rispettu più u vostru babbu! Questu hè un bruttu principiu, u mo figliolu ! Moltu male!"

Ùn sò micca tutti i cunsiglii unambiguously male, ma finu à ch'elli sò intesu da i labbra di "vechji", ùn sò micca prubabilmente d'utilizà.

Tali appelli à a cuscenza solu annunzianu l'ultime: strive for a libertà è intendenu di fà solu ciò chì volenu, stuffing un catastròficu numaru di coni nantu à a strada di sta libertà. Ognunu di i so passi imprudenti palesa i peggiori incubi di qualsiasi genitore: chì un zitellu credulente irragionevule si perde o, peghju, parte cù stranieri. À u circu, à a Terra magica di i Ghjochi, à u Campu di e Meraviglie. Ciò chì l'aspetta dopu - ognunu pò speculate, rendendu à u putere di e so fantasie è l'ansietà.

I genitori pruvate à avvistà i zitelli, sparghje paglia, dà cunsiglii. E, certamente, micca tutti i cunsiglii sò inequivocabilmente mali, ma sempre chì sò intesu da i labbra di "vecchi" - per esempiu, un cricket chì hà passatu più di centu anni in a listessa stanza - sò improbabile di esse. di ogni usu.

Ma à a fine ùn importa micca. Fighjendu speranze esorbitanti nant'à u zitellu, facendu i so sbagli parentali, u vechju carpentieru Geppettu riesce sempre à crià un figliolu chì hè capaci è prontu à piglià cura di ellu in a vechja. È cresce un omu in ogni sensu di a parolla.

Lascia un Audiolibro