PSICOLOGIA

Certi trovanu significatu in u travagliu quandu u facenu in u so modu particulari. Qualchissia s'impegna à esse u megliu è hè sempre à amparà. I taliani anu a so propria ricetta: per u travagliu per purtà gioia, deve esse presente in a vita da a zitiddina! Gianni Martini, patrone di a cantina italiana Fratelli Martini è di a marca Canti, hà parlatu di a so sperienza.

Hè difficiuli d'imagine cumu si pò pensà solu à u travagliu. Ma per Gianni Martini, questu hè normale: ùn si stancu micca di parlà di vinu, di l'intricacies di l'affari di uva, di i sfumaturi di fermentazione, di l'anziane. Sembra ch'ellu hè ghjuntu in Russia per chjappà à qualchì avvenimentu suciale - in jeans cù una giacca è una cammisa bianca ligera, cù setole incuranti. In ogni casu, hà solu una ora di tempu - dopu una altra entrevista, è poi vularà.

A cumpagnia, diretta da Gianni Martini - ùn lasciate micca ingannà u nome, senza cunnessione cù a famosa marca - hè basata in Piemunti. Questa hè a più grande splutazioni privata in tutta l'Italia. Ogni annu vendenu decine di milioni di buttigli di vinu in u mondu. A cumpagnia ferma in manu di una famiglia.

"Per l'Italia, hè una cosa cumuna", sorride Gianni. Quì e tradizioni sò valutati micca menu di a capacità di cuntà numeri. Avemu parlatu cun ellu di u so amore di u travagliu, di travaglià in un ambiente di famiglia, di e priurità è di i valori.

Psicologie: A vostra famiglia face vinu per parechje generazioni. Pudete dì chì ùn avete micca scelta ?

Gianni Martini: Sò cresciutu in una regione induve a vinificazione hè una cultura sana. Sapete ciò chì hè ? Ùn pudete micca fà affruntà, u vinu hè sempre presente in a vostra vita. I mo ricordi di a zitiddina sò u friddu piacevule di a cantina, l'odore tartanu di a fermentazione, u gustu di uva.

Tutta l'estate, tutti i ghjorni caldi è assolellati, aghju passatu in vigna cù u mo babbu. Eru tantu intrigatu da u so travagliu! Era una sorta di magia, l'aghju fighjulatu cum'è incantatu. È ùn sò micca solu quellu chì puderia dì chì di mè stessu. Ci sò parechje cumpagnie intornu à noi chì pruducenu vinu.

Ma micca tutti anu ottenutu un tali successu ...

Iè, ma a nostra attività hè cresciutu gradualmente. Hè solu 70 anni è appartene à a seconda generazione di pruprietarii. U mo babbu, cum'è mè, passava assai tempu in cantina è vigna. Ma dopu cuminciò a guerra, andò à luttà. Era solu 17 anni. Pensu chì a guerra l'hà induritu, l'hà fattu fermu è risolutu. O forse era.

Quandu sò natu, a pruduzzione era focu annantu à i lucali. Babbu hà vindutu vinu ancu in buttigli, ma in grande tina. Quandu avemu cuminciatu à espansione u mercatu è entra in altri paesi, stava solu studià à a scola di l'energia.

Chì ghjè sta scola ?

Studianu a vinificazione. Aviu 14 anni quandu sò intrutu. In Italia, dopu à sette anni di scola primaria è secundaria, ci hè una specializazione. Sapemu digià tandu chì m'interessava. Dopu, dopu à u liceu, hà cuminciatu à travaglià cù u so babbu. A cumpagnia era impegnata in vinu è spumante. I vini sò stati venduti in Germania, Italia è Inghilterra. Aviu avutu à amparà assai in pratica.

U travagliu cù u vostru babbu era una sfida?

Mi pigliò dui anni per vince a so fiducia. Avia un caratteru difficiule, in più, hà avutu l'experientia da a so parte. Ma aghju studiatu questu arte per sei anni è hà capitu qualcosa di megliu. Per trè anni, aghju pussutu spiegà à u mo babbu ciò chì ci vole à fà per fà u nostru vinu ancu megliu.

Per esempiu, a fermentazione di u vinu hè tradiziunale cù l'aiutu di u levitu, chì hè pruduttu da ellu stessu. È aghju sceltu u levitu in particulare è aghjunghjite per fà u vinu megliu. Avemu sempre scontru è discututu tuttu.

U mo babbu hà fiducia in mè, è in deci anni tuttu u latu ecunomicu di a materia era digià nantu à mè. In u 1990, aghju cunvintu u mo babbu per aumentà u so investimentu in a cumpagnia. Hè mortu quattru anni dopu. Avemu travagliatu inseme per più di 20 anni.

Cù l'apertura di u mercatu internaziunale, a cumpagnia ùn pudia più esse un affare di famiglia accogliente? Qualcosa hè andatu?

In Italia, ogni cumpagnia - chjuca o grande - ferma sempre una impresa di famiglia. A nostra cultura hè mediterranea, e cunnessione persunale sò assai impurtanti quì. In a tradizione anglosassone, una piccula cumpagnia hè creata, dopu una holding, è ci sò parechji patroni. Tuttu chistu hè piuttostu impersonale.

Pruvemu di mantene tuttu in una manu, per trattà cù tuttu indipindente. Tali grandi pruduttori cum'è Ferrero è Barilla sò sempre imprese assolutamente famigliali. Tuttu hè trasmessu da babbu à figliolu in u sensu literale. Ùn anu mancu azzione.

Quandu aghju intrutu in a cumpagnia à l'età di 20, aghju fattu assai struttura. In l'anni 1970, avemu cuminciatu à espansione, aghju assuciatu assai persone - accountants, salesmen. Avà hè una cumpagnia cù "spalle larghe" - chjaramente strutturata, cù un sistema chì funziona bè. In u 2000, decisu di creà una nova marca - Canti. Significa "canzone" in talianu. Questa marca personifica l'Italia muderna, chì vive in moda è design.

Questi vini sò allegri, energici, cù aromi è sapori ricchi puri. Dapoi u principiu, mi vulia alluntanassi da i vechji pilastri taliani, da e regioni cunnisciute da tutti. U Piemonte hà un putenziale enormu per i vini innovatori è ghjovani. Vogliu furnisce u cunsumadore cù una qualità chì hè sopra è fora di ciò chì hè dispunibule à u listessu prezzu.

U mondu di Canti hè una cumminazione di stile raffinatu, tradizioni antiche è gioia di vita tipica italiana. Ogni buttiglia cuntene i valori di a vita in Italia: una passione per u bon cibo è u bonu vinu, un sensu di appartenenza è una passione per tuttu ciò chì hè bellu.

Ciò chì hè più impurtante - u prufittu, a logica di u sviluppu o a tradizione?

Dipende da u casu. A situazione cambia ancu per l'Italia. A mentalità stessu hè cambiatu. Ma mentre tuttu funziona, aghju valore a nostra identità. Per esempiu, ognunu hà i distributori, è avemu distribuitu i nostri prudutti noi stessi. Ci sò e nostre filiali in altri paesi, i nostri impiegati travaglianu.

Avemu sempre selezziunate i capi di dipartimentu inseme cù a nostra figliola. Hè appena graduata da a scola di moda in Milanu cun un diploma in prumuzione di marca. È l'aghju dumandatu di travaglià cun mè. Eleonora hè issa incaricata di a strategia globale di l'imaghjini di a marca.

Ella stessa hè stata cun e filmatu video, hà pigliatu i mudelli ella stessu. In tutti l'aeroporti in Italia, a publicità ch'ella hà creatu. L'aghju à u ghjornu. Deve cunnosce tutte e industrie: ecunumia, reclutamentu, travagliu cù i fornituri. Avemu una relazione assai aperta cù a nostra figliola, parlemu di tuttu. Ùn solu à u travagliu, ma ancu fora.

Cumu discrive ciò chì hè più impurtante in a mentalità italiana ?

Pensu chì hè sempre a nostra fiducia in a famiglia. Ella vene sempre prima. E relazioni di famiglia sò in u core di l'imprese, cusì trattemu sempre a nostra attività cun un tali amore - tuttu questu hè passatu cù amore è cura. Ma se a mo figliola decide di lascià, fate qualcosa altru - perchè micca. A cosa principal hè chì ella hè felice.

Lascia un Audiolibro