"I simboli ùn s'illuminanu micca, nò ? Sò per sempre ?

A sera di u 15 d'aprile di u 2019, e rete suciale sò diventate cronache guasi minuti per minutu di l'incendia Notre-Dame de Paris, a Cattedrale di Notre Dame, unu di i simboli principali di Francia. Era difficiule per parechji di crede in a realità di i colpi di notte. A tragedia chì hè accaduta ùn hè micca a prima in a storia di a cattedrale, è certamente micca a prima volta chì un ughjettu di u patrimoniu storicu è culturale hè statu danatu. Perchè allora simu cusì feriti è cusì paura ?

"In u mondu dinamicu d'oghje, induve un mudellu di telefunu diventa obsoletu dopu à sei mesi, induve hè sempre più difficiule per e persone di capiscenu, perdemu un sensu di custanza è di cumunità", dice a psicologa clinica Yulia Zakharova. "Ci sò menu è menu valori chì seranu senza ambiguità capiti è spartuti da e persone.

I monumenti culturali è storichi di seculi è millenarii, cantati da scrittori, pueti, cumpusitori, fermanu tali isule di armunia è custanza. Semu tristi per u focu in a Cattedrale di Notre Dame, micca solu perchè hè un bellu munumentu architettonicu chì puderia esse persu, ma ancu perchè hè sempre impurtante per noi, individualisti, per esse parti di qualcosa più grande, per circà è truvà valori cumuni. . .

Hè cusì chì reagiscenu à a tragedia di ieri nantu à Internet di lingua russa.

Sergey Volkov, prufessore di lingua è literatura russa

"Semu pocu cuscenti di quantu sò impurtanti e cose permanenti per a nostra vita. "Tuttu quì sopravvive à mè" ùn hè micca di l'amarezza di a perdita, ma di cumu si deve esse. Andemu à mezu à i paisaghji eternu di i grandi cità di u mondu, è u sintimu chì a ghjente marchjò quì assai prima di noi, è tandu parechje altre persone sò sparite è chì questu cuntinueghja in u futuru, equilibra è assicura a nostra cuscenza. A nostra età hè corta - hè normale. "Vecu una quercia solitaria è pensu: u patriarca di e fureste sopravviverà a mo età scurdata, cum'è sopravvive à l'età di i babbi" - questu hè ancu normale.

Ma s'è u fulmine colpisce sta quercia enormi davanti à i nostri ochji è mori, questu ùn hè micca normale. Micca per a natura - per noi. Perchè davanti à noi apre l'abissu di a nostra propria morte, chì ùn hè più coperta da nunda. A longa età di a quercia hè stata più corta di a nostra - chì allora hè a nostra vita, vista in una scala diversa? Avemu ghjustu camminendu longu a mappa, induve ci era dui centu metri in un centimetru, è ci pareva pienu di significatu è di dettagli - è di colpu avemu statu elevatu à una altezza à una volta, è ci era digià centu chilometri sottu à noi in unu. centimetru. E induve hè u puntu di a nostra vita in questa tappetta gigante ?

Sembra chì davanti à i nostri ochji u metru di riferimentu da a Càmera di Pesi è Misure di tutta l'umanità hè brusgiatu è funnu.

Quandu in una quistioni d'ore mori una roccaforte cusì cumplessa è tamanta cum'è Notre Dame, chì era per noi una maghjina capisci è maestrata di l'eternità, si sperienze una tristezza inesprimibile. Ti ricurdate di a morte di i so amati è pienghje torna lacrime di futilità. A siluette di Notre Dame - è micca solu, naturalmente, ma hè in qualchì manera speciale - hà bluccatu u gap à traversu u quale u viotu ora si spalanca. Si spalanca tantu chì ùn si pò caccià l'ochji. Andemu tutti quì, in stu burato. È paria chì eramu sempre vivi. A settimana di a passione hè principiata in Francia.

Sembra chì ùn hè micca statu cupertu da tantu tempu. Sembra chì davanti à i nostri ochji u metru standard da a Càmera di Misure è Pesi di tutta l'umanità, u kilogramu standard, u minutu standard, hè brusgiatu è funnu - quellu chì idealmente mantene u valore di l'unità di bellezza senza cambià. Si tenne per un bellu pezzu, paragunabile à l'eternità per noi, è poi cessò di tene. Giustu oghje. Davanti à i nostri ochji. È pare per sempre.

Boris Akunin, scrittore

"Stu terribile incidente à a fine, dopu à u primu scossa, m'hà fattu una impressione incuraggente. A disgrazia ùn hà micca separatu a ghjente, ma l'unificava - per quessa, hè da a categuria di quelli chì ci facenu più forte.

Prima, hè statu chì i monumenti culturali è storichi di stu livellu sò percive da tutti micca cum'è naziunale, ma cum'è un valore universale. Sò sicuru chì u mondu sanu hà da cullà soldi per a risturazione, bella è rapidamente.

In i prublemi, ùn deve esse micca cumplicatu è originale, ma simplice è banale

Siconda, a reazione di l'utilizatori di Facebook hà assai clarificatu a verità chì in i prublemi ùn deve esse cumplessu è originale, ma simplice è banale. Empatizà, dulore, ùn sia micca intelligente, fate cura di ùn esse interessanti è di mostra, ma di cumu pudete aiutà.

Per quelli chì cercanu segni è simboli in tuttu (eiu sò), pruponu di cunsiderà stu "missaghju" cum'è una manifestazione di sulidarità glubale è a forza di a civilizazione terrena.

Tatyana Lazareva, presentatore

"Hè solu un tipu d'orrore. I pienghje cum'è. Dapoi a zitiddina, à a scola, ci era un simbulu. Simbulu tutale. Speranza, futuru, eternità, fortezza. À u principiu ùn aghju micca cridutu chì l'aghju da vede qualchì volta. Allora l'aghju vistu ripetutamente, innamuratu cum'è u mo propiu. Avà ùn possu più trattene e mo lacrime. Signore, chì avemu fattu tutti ?

Cecile Pleasure, attrice

"Scrivu raramente quì nantu à e cose tristi è tristi. Quì ùn mi ricordu quasi mai a partenza di e persone da stu mondu, i piange offline. Ma scriveraghju oghje, perchè in generale sò completamente persu. Sò chì a ghjente - morse. L'animali partenu. E cità cambianu. Ma ùn aghju micca pensatu chì si trattava di edifici cum'è Notre-Dame. I simboli ùn si illuminanu micca ? Sò per sempre. Confusion totale. Amparatu annantu à una nova variante di u dulore oghje ".

Galina Yuzefovich, criticu literariu

"In tali ghjorni, pensate sempre: ma pudete andà allora, è allora, è ancu allora puderebbe, ma ùn site micca andatu - induve a fretta, l'eternità hè avanti, se micca cun noi, allora cun ellu in ogni modu. A faremu. L'ultima volta chì eramu in Parighji cù i zitelli è troppu pigri - Saint-Chapelle, Orsay, ma, bè, va bè, abbastanza per a prima volta, videremu da fora. Carpe diem, quam minime credula postero. Vogliu abbraccià rapidamente u mondu sanu - mentre intactu.

Dina Sabitova, scrittrice

"I francesi pienghjenu. L'avvenimentu hè assordante, un sintimu di irrealità. Sembra chì noi tutti da u fattu chì in qualchì locu era Notre Dame. Parechje di noi u cunnosci sempre solu da stampe. Ma hè cusì terribile, cum'è s'ellu si trattava di una perdita persunale ... Cumu puderia accade questu ... "

Mikhail Kozyrev, ghjurnalistu, criticu musicale, presentatore

«Durlore. Solu pena. Ricurdaremu stu ghjornu, cum'è u ghjornu chì e Torri Gemelle sò cascate ... "

Lascia un Audiolibro