Testimonial: "Dopu à i nostri sei figlioli, avemu vulsutu aduttà i zitelli ... sfarente! "

Sapete l'amore ? Cunnosci a libertà ? Aspirate à l'unu, à l'altru, per avè una definizione precisa di ognunu ? Pensu chì sapia tuttu di tuttu. Ùn sapia nunda. Nè risicu, nè momentum, nè vera libertà. Hè a vita di a mo mamma chì m'hà amparatu chì.

Eru maritatu cù Nicolas, avemu avutu sei figlioli maravigliosi. È po un ghjornu avemu mancatu qualcosa. Avemu dumandatu a quistione di u prossimu zitellu, un settimu: è perchè micca? Piuttostu prestu, l'idea di aduttà hè ghjunta. Hè cusì chì in u 2013, avemu accoltu Marie. Marie hè una zitella cù u sindromu di Down chì avemu sceltu di accoglie malgradu l'avvertimenti, i sguardi di colpu... Iè, simu fertili, allora chì hè u puntu di aduttà ? Eramu guardati cum'è pazzi. Un zitellu cù una disabilità, ancu! Avemu luttatu ferocemente per ottene un ghjornu u dirittu di accoglie a nostra piccula Marie. Ùn necessariamente sceglite a facilità per chì tuttu cuntinueghja à curriri cum'è di solitu, è l'immensu cunfortu di a vita di ogni ghjornu senza alcuna sorpresa vera. Aghju scupertu chì ùn hè micca sempre u desideriu chì deve detta a nostra vita, è chì a scelta hè essenziale. Ùn saria micca un pocu faciule per esse ghjustu in pista ? Derailing, certe volte, hè u megliu modu per andà drittu.

Tutti accunsenu è, parechje volte, ci anu prumessu a perdita di equilibriu in a nostra bella famiglia per via di a prisenza di un zitellu sfarente. Ma sfarente da quale ? Basta à ? Marie hà u listessu encefalogramma, ch'ella sia dorme o sveglia : a bola di cristallu medica hà ancu preditu pocu prugressu per ella, s'ellu ci hè ... Oghji, Marie hà 4 anni. Sapi "roronetta", una parolla chì usa cun gusto per riferite à u so scooter. Ella scivola, avanza. Ella ci hà fattu avanzà tantu ancu ... tastà ogni novità mille volte più potente chè noi. Videndulu tastà u so primu biccheri di soda era sfurtunatu. U piacè piglia una tale magnitude cun ella! Ella sapia cumu stabilisce un ligame cù ogni membru di a famiglia. È ci mostra tutti chì a diffarenza ùn hè micca ciò chì imaginemu. A sfarenza trà ella è noi hè simplicemente chì Marie hà qualcosa di più. Campà ùn hè micca stà nantu à e so rializazioni è nantu à e so certezze. U veru amore hè quellu chì vede a verità di l'altru, è questu hè ciò chì hè accadutu à noi cun ella, è tutte e persone cù un handicap maiò o menu chì avemu scupertu dopu. Un ghjornu, Marie era arrabbiata è aghju vistu a so indirizzu qualcosa invisibule. Aghju caminatu è capitu ch'ella stava rimproverate una mosca chì avia sbarcatu nantu à u so manghjà. Disse tuttu ciò ch'ella avia in core à sta mosca chì piccava u so piattu. U so sguardu frescu, cusì novu è ghjustu nantu à e cose, cusì veru ancu, hà apertu i mo pinsamenti, i mo sintimi, à l'infinitu. Simply! Semu cusì, avemu da fà cusì… Eppo nò. L'altri facenu altrimenti, è a norma ùn hè nunda. A vita ùn hè micca magia, insegna. Iè, pudemu assolutamente parlà à una mosca!

Basatu annantu à sta maravigliosa sperienza, Nico è eiu avemu decisu di aduttà un altru zitellu è hè cusì chì Marie-Garance hè ghjunta. Stessa storia. L'avemu ricusatu ancu. Un altru zitellu disabilitatu ! Dopu à dui anni, avemu finalmente avutu un trattu è i nostri figlioli saltavanu di gioia. Li spieghemu chì Marie-Garance ùn manghja micca cum'è noi, ma per gastrostomia: hà una valvula in l'abdomen, nantu à quale un tubu chjucu hè tappatu durante i pranzi. A so salute hè assai fragile, a sapemu, ma quandu l'avemu scontru per a prima volta, avemu statu colpitu da a so bellezza. Nisuna cartella medica ci avia dettu chì sin’à tandu, e so caratteristiche, a so bella faccia.

A so prima surtita, l’aghju fatta faccia à faccia cun ella, è quandu mi ritrovu à spinghje u so passegginu nant’à una strada sterrata, subitu bluccata da un imbracatura troppu pisanti, mi sentu a paura chì mi pigliava è a vulintà di rinunzià tuttu. Saraghju cumu gestisce stu handicap pesante ogni ghjornu ? In panicu, aghju firmatu inertu, fighjendu e vacche pascenu in u campu vicinu. È di colpu aghju guardatu a mo figliola. Sperava di truvà in u so sguardu a forza di cuntinuà, ma u so sguardu era cusì chjosu chì aghju capitu chì ùn era micca à a fine di i mo guai. Aghju pigliatu torna à a strada, una strada cusì scontruvata chì u passegginu sbattulava, è quì, infine, Marie-Garance sbuchjava à ride ! E aghju piantu ! Iè, ùn hè micca ragiunate per imbarcà in una tale avventura, ma l'amore raghjone ùn significa nunda. È aghju accunsentutu di lascià mi guidà da Marie-Garance. OK, hè difficiule di piglià a cura di un zitellu sfarente chì hà bisognu di cure mediche assai speziale, ma da quellu ghjornu, u dubbitu ùn m'hà mai più pienu.

E nostre ultime duie figliole ùn sò micca i nostri dui differenzi, ma quelli chì anu cambiatu veramente a nostra vita. Concretamente, Marie hà permessu di capisce chì ogni essendu hè diversu è hà e so peculiarità. Marie-Garance hè assai fragile fisicamenti è hà pocu autonomia. Sapemu ancu chì u so tempu hè finitu, cusì ci hà fattu capisce a finitezza di a vita. Grazie à ella, imparemu à savurà u ghjornu. Ùn simu micca in paura di a fine, ma in a custruzzione di u presente : hè ora di amà, subitu.

E difficultà sò ancu una manera di sperimentà l'amore. Sta sperienza hè a nostra vita, è duvemu accettà di campà più forte. D’altronde, à pocu pressu, Nicolas è eiu daremu l’accolta di un novu zitellu per abbagliacci.

chiudi

Lascia un Audiolibro