PSICOLOGIA

A vita in a cità hè piena di stress. Un ghjurnalistu di Psychologies hà dettu cumu, ancu in una metropole rumoroso, pudete amparà à nutà u mondu intornu è ripiglià a pace di mente. Per fà questu, hè andata in furmazione cù l'ecopsicologu Jean-Pierre Le Danfu.

"Vogliu descriverà ciò chì si vede da a finestra in u nostru uffiziu. Da manca à diritta: a facciata di vetru multi-piani di a cumpagnia d'assicuranza, riflette l'edifiziu induve avemu travagliatu; in u centru - edifici di sei piani cù balconi, tutti esattamente u listessu; più in là si trovanu i resti di una casa appena demolita, detriti di custruzzione, figurine di travagliadori. Ci hè qualcosa di oppressiva in questa zona. Hè cusì chì a ghjente deve campà ? Pensu spessu chì quandu u celu scende, a sala di stampa diventa tesa, o ùn aghju micca u curagiu di falà in u metro affollatu. Cumu truvà a pace in tali cundizioni?

Jean-Pierre Le Danf vene in salvezza : l'aghju dumandatu di vene da u paese duv'ellu campa per pruvà l'efficacità di l'ecopsiculugia per ellu stessu..

Questa hè una disciplina nova, un ponte trà a psicoterapia è l'ecologia, è Jean-Pierre hè unu di i rari rapprisintanti di questu in Francia. "Una quantità di malatie è disordini - cancru, depressione, ansietà, perdita di significatu - sò probabilmente u risultatu di a distruzzione ambientale", mi spiegò per u telefunu. Ci culpiscemu per sentu stranieri in questa vita. Ma e cundizioni in quale campemu sò diventate anormali ".

U compitu di e cità di u futuru hè di restaurà a naturalezza per pudè campà in elli

L'ecopsicologia sustene chì u mondu chì creamu riflette i nostri mondi internu: u caosu in u mondu esternu hè, in esencia, u nostru caos internu. Questa direzzione studia i prucessi mentali chì ci cunnetta cù a natura o alluntanassi da ella. Jean-Pierre Le Danf pratica di solitu cum'è ecopsicoterapeuta in Bretagna, ma li piacia l'idea di pruvà u so metudu in cità.

"U compitu di e cità di u futuru hè di restituisce a naturalezza per pudè campà in elli. U cambiamentu pò principià solu da noi stessi ". L'ecopsicologu è eiu venenu à a sala di cunferenza. Mobili neri, pareti grigi, tappeti cù un mudellu di codice à barre standard.

Mi sentu cù l'ochji chjusi. "Ùn pudemu micca mette in cuntattu cù a natura se ùn avemu micca cuntattu cù a natura più vicina - cù u nostru corpu, Jean-Pierre Le Danf annuncia è mi dumanda di fà attente à u respiru senza pruvà à cambià. - Fighjate ciò chì succede in tè. Chì senti in u vostru corpu avà? Mi capiscu ch'e mi tengu u fiatu, cum'è s'ellu cercassi di riduce u cuntattu trà mè è sta stanza climatizzata è l'odore di i rivestimenti.

Mi sentu a mo volta curbata. L'ecopsicologu cuntinueghja tranquillamente: "Fighjate à i vostri pinsamenti, lascialli fluttu cum'è nuvole in un locu luntanu, in u vostru celu internu. Chì capite avà ?

Ricunnettà cù a natura

A mo fronte hè arrugata di pinsamenti ansiosi : ancu s'ellu ùn mi scurdassi di nunda di ciò chì si passa quì, cumu possu scrive ? U telefonu bip - quale hè? Aghju firmatu u permessu per u mo figliolu per piglià u viaghju di scola? U curriere ghjunghjerà à a sera, ùn pudete micca esse tardi ... Un statu estenuante di prontezza di cummattimentu constante. "Fighjate e sensazioni chì venenu da u mondu esternu, e sensazioni nantu à a vostra pelle, l'odori, i soni. Chì capite avà ? Sentu passi in fretta in u corridore, questu hè qualcosa d'urgente, u corpu si tensa, hè una pena ch'ellu sia frescu in a sala, ma fora era caldu, braccia piegate nantu à u pettu, palme chì scaldanu e mani, u clock hè tic-taccu, tick-tock, i travagliadori fora facenu rumore, i muri si scrollanu, bang, tick-tock, tick-tock, rigidità.

"Quandu site prontu, apre lentamente l'ochji." Mi allungo, mi alzo, a mo attenzione hè attirata à a finestra. Si sente u rumore : a ricreazione hè cuminciata à a scola accantu. "Chì capite avà?" Cuntrastu. L'internu senza vita di a stanza è a vita fora, u ventu scuzzulate l'arburi in u cortile di a scola. U mo corpu hè in una gabbia è i corpi di i zitelli chì frolic in u patiu. Cuntrastu. A voglia di andà fora.

Una volta, viaghjendu à traversu l'Escocia, hà passatu a notte solu in una pianura di sabbia - senza orologio, senza telefunu, senza libru, senza manghjà.

Andemu à l'aria fresca, induve ci hè qualcosa simili à a natura. "In a sala, quandu avete focu annantu à u mondu internu, u vostru ochju hà cuminciatu à circà ciò chì risponde à i vostri bisogni: muvimentu, culore, ventu", dice l'ecopsicologu. — Quandu camminate, fidate u vostru sguardu, vi purterà induve vi sentite bè.

Andemu versu l'argine. E vitture ruggite, i freni strillanu. Un ecopsicologu parla di cumu a caminata ci prepararà per u nostru scopu: truvà un spaziu verde. "Rallentemu cù piastrelle di petra disposte à l'intervalli ghjusti. Andemu versu a pace per unisce cù a natura ". A piova ligera principia. Era à circà un locu per ammuccià. Ma avà vogliu cuntinuà à marchjà, chì rallenta. I mo sensi diventanu più affilati. Odore d'estate di asfaltu bagnatu. U zitellu scappa da sottu à u paraplu di a mamma, ridendu. Cuntrastu. Toccu e foglie nantu à i rami più bassi. Ci fermemu à u ponte. Davanti à noi ci hè un putente currente d'acqua verde, barche ormeggiate si balancenu tranquillamenti, un cignu nata sottu à un salice. Nant'à u railing hè una scatula di fiori. S'è guardate à traversu elli, u paisaghju diventerà più culurita.

Ricunnettà cù a natura

Da u ponte scendemu à l'isula. Ancu quì, trà grattacieli è autostrade, truvemu un oasi verde. A pratica di l'ecopsiculugia hè custituita da tappe chì sempre ci avvicinanu à un locu di solitudine..

In Bretagna, i studienti di Jean-Pierre Le Danf sceglienu elli stessi un locu cusì è stanu quì una ora o duie per sente tuttu ciò chì si passa ind’è elli è intornu. Ellu stessu una volta, viaghjendu à traversu l'Escocia, hà passatu a notte solu nantu à una pianura di sabbia - senza orologio, senza telefunu, senza libru, senza manghjà; stendu nantu à i felci, indulgendu in riflessioni. Hè stata una sperienza putente. Cù l'iniziu di a bughjura, hè statu pigliatu da un sensu di pienezza di esse è di fiducia. Aghju un altru scopu: ricuperà internamente durante una pausa in u travagliu.

L'ecopsicologu dà istruzzioni : « Continua à marchjà pianu pianu, cuscenti di tutte e sensazioni, finu à truvà un locu duv'è tù dici à sè stessu: «Eccu. Restate quì, ùn aspettate nunda, aprite à ciò chì hè.

U sensu d'urgenza m'abbandunò. U corpu hè rilassatu

Mi dugnu 45 minuti, spegne u mo telefunu è mette in u mo saccu. Avà camminu nantu à l'erba, a terra hè molle, mi cacciu i sandali. Seguiu u chjassu longu a costa. Pianu pianu. U splash d'acqua. Anatre. L'odore di a terra. Ci hè un carrettu da u supermercatu in l'acqua. Un saccu di plastica nantu à un ramu. Terribile. Fighjulu e foglie. A manca hè un arburu appoghjatu. "Hè quì".

Mi pusatu nantu à l'erba, appoghju à un arbre. I mo ochji sò fissi nantu à l'altri arburi: sottu à elli mi stenderaghju ancu, braccia plegate cum'è i rami crucianu sopra à mè. Onde verdi da diritta à manca, da manca à diritta. L'acellu risponde à un altru acelli. Trill, staccato. Opera verde. Senza u tick obsessivu di u clock, u tempu scorri imperceptibilmente. Un mosquito si mette nantu à a mo manu: beie u mo sangue, scoundrel - Preferite esse quì cun voi, è micca in una gabbia senza voi. U mo sguardu vola à longu i rami, à a cima di l'arburi, seguita i nuvuli. U sensu d'urgenza m'abbandunò. U corpu hè rilassatu. U sguardu và più in fondu, à i germogli d'erba, a margherita. Aghju deci anni, cinque. Sò ghjucatu cù una formica chì hè appiccicata trà e dite. Ma hè ora di andà.

Riturnendu à Jean-Pierre Le Danfu, mi sentu pace, gioia, armunia. Riturnemu pianu pianu à l'uffiziu. Arrivemu à u ponte. Prima di noi hè l'autostrada, facciate di vetru. Hè cusì chì a ghjente deve campà ? Stu paisaghju m’affaccia, ma ùn aghju più l’ansietà. Sentu veramente a pienezza di esse. Chì saria a nostra rivista in altrò ?

"Perchè esse surprised chì in un spaziu antipaticu durcimu, ghjunghjemu a viulenza, ci privamu di sentimenti?" cumenta un ecopsicologu chì pare di leghje a mo mente. Un pocu di natura hè abbastanza per fà questi lochi più umani ".

Lascia un Audiolibro