Feoclavulina (Phaeoclavulina abietina)
- Divisione: Basidiomycota (Basidiomycetes)
- Suddivisione: Agaricomycotina (Agaricomycetes)
- Classe: Agaricomycetes (Agaricomycetes)
- Sottoclasse: Phallomycetidae (Velkovye)
- Ordine: Gomphales
- Famiglia: Gomphaceae (Gomphaceae)
- Genere: Phaeoclavulina (Feoclavulina)
- Type: Phaeoclavulina abietina (Feoclavulina fir)
:
- fir ramaria
- Hornet d'abete
- Corne d'épinette
- spruce ramaria
- U pinu
- Abeti di Merisma
- Hydnum fir
- Ramaria abietina
- Clavariella abietina
- Clavaria ochraceovirens
- Clavaria virescens
- Ramaria virescens
- Ramaria ochrochlora
- Ramaria ochraceovirens var. parvispora
Comu hè spessu u casu cù i funghi, Phaeoclavulina abietina "camminò" da generazione à generazione parechje volte.
Sta spezia hè stata prima descritta da Christian Hendrik Persoon in u 1794 cum'è Clavaria abietina. Quele (Lucien Quélet) u trasfirìu à u genre Ramaria in u 1898.
L'analisi moleculare in u principiu di l'anni 2000 hà dimustratu chì, in fattu, u genus Ramaria hè polifileticu (Polifileticu in tassonomia biologica hè un gruppu in relazione à quale una relazione più stretta di i so subgruppi custituenti cù altri gruppi chì ùn sò micca inclusi in questu hè cunsideratu pruvucatu). .
In i paesi di lingua inglesa, l'abete cornu hè cunnisciutu com'è "coralli verdi" - "corali verdi". In a lingua nahuatl (gruppu azteca) hè chjamatu "xelhuas del veneno", chì significa "scopa velenosa".
I corpi di frutti coralli. Bunches di "coralli" sò chjuchi, 2-5 cm altu è 1-3 cm largu, ben ramificati. I rami individuali sò eretti, à volte ligeramente appiattiti. Vicinu à a cima sò bifurcati o decorati cù un tipu di "tuft".
U troncu hè curtu, u culore hè verde à l'alivu chjaru. Pudete vede chjaramente u miceliu biancu matte è i rizomorfi chì entranu in u sustrato.
Culore di u corpu di u fruttu in tonalità verde-giallu: oliva-ocra à cima ocra opaca, culore deskrittu cum'è "oru vechju", "ocra gialla" o qualchì volta oliva ("oliva verdastra profonda", "lacu d'oliva", "oliva bruna", " oliva", "citrino tagliente"). Dopu à l'esposizione (pressure, frattura) o dopu a cullizzioni (quandu guardatu in un saccu chjusu), acquista rapidamente un culore blu-verde scuru ("bottle glass green"), di solitu da a basa à pocu à pocu à e cime, ma sempre prima à u puntu di impattu.
Pulp densu, coriace, u listessu culore chì a superficia. Quandu si secca, hè fragile.
ciavuru: debole, discrittu cum'è l'odore di terra umida.
Taste: dolce, dolce, cù un retrogustu amaru.
polvere di spore: aranciu scuru.
A fine di l'estiu - a fini di u vaghjimu, secondu a regione, da a mità di a fini d'aostu à uttrovi-nuvembre.
Cresce nantu à u litteru di cuniferi, nantu à a terra. Hè abbastanza raru, in i boschi coniferi in tutta a zona temperata di l'Emisferu Nordu. Forma micorriza cù u pinu.
Inedible. Ma certi fonti indicanu u fungo cum'è "conditionally comestible", di qualità pobra, hè necessariu di ebollizione preliminare. Ovviamente, l'edibilità di l'abete Feoclavulina dipende da quantu hè forte u gustu amaru. Forsi a prisenza di l'amarezza dipende di e cundizioni di crescita. Ùn ci sò micca dati precisi.
Ramaria cumuni (Ramaria Invalii) pò esse simili, ma a so carne ùn cambia micca u culore quandu hè ferita.
U nomu "Spruce Hornbill (Ramaria abietina)" hè indicatu cum'è sinonimu per Phaeoclavulina abietina è Ramaria Invalii, in questu casu sò omonimi, è micca a stessa spezia.
Foto: Boris Melikyan (Fungarium.INFO)