PSICOLOGIA

Viveva - ci era una principessa. Veru, fabuloso. E belli quant'elli scrivenu nantu à elli in i libri. Vale à dì, bionda, cù una cintura di vespa è grandi ochji turchini. In u regnu induve ella campava, tutti parlavanu di a so bellezza. Solu a principessa era sempre infelice. O u tronu hè statu datu à ella dura, o u cioccolatu hè troppu amaru. È ella murmurò tuttu u ghjornu.

Qualchì manera hà intesu da un zitellu chì correva dopu à u so carrughju, parolle inusuali forti. E ci era una tale rabbia è una forza strana in elli, chì a principessa hà capitu chì, se queste parolle sò state aduprate in u regnu, allora tutti anu definitu a paura di ella è da questu l'avarianu ancu di più. È cusì hà cuminciatu à fà. Tuttu ciò chì ùn li cunvene subitu grida: "Tu sì una bestia strana, senza cervellu", è i servitori si separanu subitu, è u prete li dumanda s'ellu piacerebbe qualcosa di speciale. Hè male troppu arrabbiatu perchè. A principessa hà capitu chì ci era un grande putere in e parolle male è hà cuminciatu à aduprà a manca è a diritta per rinfurzà u so putere ...

Ma un ghjornu hè accadutu. A principessa bionda, murmurendu è scolding tutti cum'è sempre, andò in u so giardinu predilettu. Quì puderia esse sola è ammirazione di i cigni chì natavanu in u stagnu. Passendu una strada familiare, di colpu hà nutatu un novu fiore esoticu. Era grande. A principessa s'inchinò nantu à ellu, inalò u so profumu è disse: "Da induve site, Wonder Flower?" È u fiore hà rispostu in una voce umana chì a so sumente era ghjunta da una galaxia distanti per aiutà l'abitanti di a Terra à risolve i so prublemi è, se ne necessariu, dà cunsiglii. Comu, questu hè a so missione. A principessa è u fiore sò diventati amici. È u zar-babbu hà cuminciatu à falà in u giardinu, dumandendu tutti i cunsiglii nantu à cumu fà l'affari statali raghjone è currettamente. È stu regnu divintò esemplariu. Ambasciatori di tuttu u mondu sò venuti quì per riceve un decretu nantu à cumu campà megliu è più currettamente. Hè solu di a principessa hà cuminciatu à parlà menu. È ancu a so bellezza. Ancu s'ellu era sempre bella.

A principessa hè stata offesa. Ellu vene à u fiore è principia: "Pensu chì mi avariate solu, aiutami solu. È vecu chì prestu ùn ci sarà micca tempu per mè - tutti questi ambasciatori è oziosi di altri paesi. È cusì hà cuminciatu à ripetiri ogni ghjornu. A principessa diventava sempre più insoddisfatta, sempre più sgridata à quelli chì li portavanu l’amore è u so fiore.

Un ghjornu s'hè svegliata di malu umore : "Oh, mi sò svegliata, ma u caffè ùn hè ancu prontu ? Induve hè quella cameriera pigra ? E induve hè u mo vestitu novu - ieri, u mo babbu hà urdinatu à questi scoundrels per ricamà cù perle? È chì oghje tali nuvuli brutti sò infilati, tuttu u castellu hè cum'è in tinta ? A principessa mormorò è maledeva. Tutti in a matina anu avutu maledizioni è ancu manette da ella. "Chì mi passa oghje?" pinsò a principessa. "Varaghju è dumandu cunsiglii à quellu fiore bruttu". Mi hà fattu amare menu. Tutti l'ammiranu solu.»

A principessa caminava per u parcu, è nunda li piacia. Nisuna erba smeralda, nè pesci rossi, nè cigni graziosi. È u so fiore meraviglioso, quandu si avvicinava, risultò à esse secca è senza vita. "Chì ti passa?" dumandò a principessa. "Sò a to ànima", rispose u fiore. "Avete uccisu oghje. Ùn possu più aiutà à nimu. L'unicu chì possu ancu fà hè di priservà a vostra bellezza. Ma à una cundizione. Avà fighjate in u specchiu... » A principessa a fighjulava è era stunata : una strega terribile maligna a fighjulava da u specchiu, tutta arrugata è cù a bocca torciata. "Quale hè?" gridò a principessa.

"Sì tu", rispose u fiore. "Hè cusì chì diventerai in uni pochi d'anni se aduprate parolle gee piene di putenza male". Queste parolle vi sò mandate da e galaxie chì volenu distrughje a bellezza di a terra è cunquistà u vostru mondu. Ci hè un grande putere in queste parolle è soni. Distrughjenu tuttu, è sopratuttu a bellezza è a persona stessu. Vulete esse cusì ?» "No", bisbigliò a principessa. "Allora moriraghju. Ma ricurdatevi, ancu s'è vo pronunziate accidintali una parola, vi turnarà in quellu chì vi vede da u specchiu. È cù ste parolle u fiore hè mortu. A principessa pienghje per un bellu pezzu è annaffiò u troncu mortu di a pianta cù e so lacrime. Ella pienghje è li dumandò u so pirdunu.

Da quellu ghjornu, a principessa hà cambiatu assai. S'hè svegliata cun gioia, hà baciatu basgi nantu à u so babbu, hà ringraziatu à tutti quelli chì l'anu aiutatu durante u ghjornu. Era radiante di luce è felicità. U mondu sanu hà parlatu di novu nantu à a so bellezza è u so caratteru maravigliu è faciule. È prestu ci era unu à quale ella disse felice "sì" è l'hà maritatu. È eranu assai cuntenti.

Solu una volta à ghjornu, a principessa andò in un angulu di u giardinu cù un bucket di cristallo. Idda regò un fiore invisibule è hà cridutu chì un ghjornu un novu sprout appariscerà quì, perchè s'ellu amate è l'acqua, allora i fiori spuntaranu di novu, perchè a quantità di bontà in u mondu deve aumentà. Questu hè ciò chì u fiore hà dettu in a partita, è hà cridutu sinceramente in questu.

Lascia un Audiolibro