U mo figliolu si lascia caminari !

Pigliate una volta nantu à u slide, pigliate un marcatore, ghjucate vicinu à l'altri, per certi pare assai simplice. Micca per u vostru loulou. Si l'avemu superatu in a fila di u toboggan, s'è no pigliemu u so ghjoculu, ferma ghiacciatu, cum'è stunatu. Eppuru, in casa, sà affirmà si ! Ma quand'ellu hè cù altri figlioli, ùn u ricunnosce più. È chì vi preoccupa.

 

Una quistione di temperamentu

In crèche, l'ausiliarii di cura di i zitelli osservanu reazzioni di empatia, negoziazioni è cuntattu trà i zitelli da l'età di 6 mesi. Di sicuru, per un zitellu chì ùn hè micca statu in una cumunità finu à avà, andà versu l'altru hè novu, è menu evidenti : « À 3 anni, u zitellu ùn avanza micca in terra cunquistata, hè cuscente di l'esistenza di un altru. , simili è sfarente ", spiega Nour-Eddine Benzohra, pediatra è psichiatra *. Tantu ch'ellu hè un solu figliolu, questu complica ancu e cose, rinfurzendu a so paura, a so impressione di stranezza davanti à l'altru. Ma l'educazione ùn hè micca tuttu : ci hè ancu una quistione di temperamentu. Certi zitelli s'affirmanu forte è chjaru, mentri àutri si ritiranu naturalmente.

U dirittu di dì "nè"

Questu ùn hè micca un cumpurtamentu per esse ignuratu o per esse pigliatu à a ligera argumentendu chì ancu tù sì piuttostu timida, è chì hè un trattu di famiglia: u vostru zitellu hà bisognu à amparà à dì micca. Deve sapè chì hà u dirittu di fà cusì. Per aiutà ellu, pudemu participà à un ghjocu di rolu: ghjucate à l'"annunziu", è incuragiscelu à dì à voce alta: "No! Sò ghjucatu ! O "No, ùn sò micca d'accordu!" »In piazza, fate un travagliu praticu : accumpagnallu à cullà u so ghjoculu è lasciate spressione.

Un libru per i genitori

« Petit décodeur illustré de l'enfant en crise », par Anne-Claire Kleindienst et Lynda Corazza, éd. Mango, € 14,95. : cStu libru assai bellu fattu, scrittu cum'è una guida pratica, ci aiuta à capisce megliu e nostre emozioni, è offre viaghji ispirati da l'educazione pusitiva. 

Parlate cù u maestru

"Certe volte, u zitellu ùn s'aspittava à parlà à u genitore, hè vergogna, teme di ferisce, osserva u psichiatra. Da quì l'impurtanza di prestu attenzione à cumu si vede quandu abbanduneghja a scola. Infatti, da a kindergarten, ponu appare fenomeni di "capu turcu". Avemu da stà vigilanti. Dumandatelu: chì hè accadutu esattamente? L'hà vistu u maestru ? L'hà dettu ? Chì hà dettu ? Pidemu u tempu di sente a calma. Hè ricurdatu chì s'ellu hè fastidiu, deve parlà à u maestru. Avemu l'alerta noi stessi si sentimu un discomfort recurrente in u zitellu. Tuttu chistu senza dramatizà, è soprattuttu senza sentenu culpèvule, ancu s'è no avemu u sintimu d'avè trasmessu à ellu u genu di a timidezza ! "Se u genitore si senti culpèvule, aggrava a situazione, dice u duttore Benzohra: u zitellu si sente questa culpabilità, si trova bluccatu, impotente di fronte à un prublema chì di colpu piglia una scala esagerata. Per aiutà u vostru zitellu, prima deve mette e cose in perspettiva è ghjucà u dramma.

Lascia un Audiolibro