Epatite (A, B, C, tossica)

Epatite (A, B, C, tossica)

Questa scheda informativa copre epatite virale AB et C, è ancu nantu à questu epatite tossica.

L'epatite hè una infiammazione di u fegatu, u più spessu causatu da l'infezzione cù un virus, ma qualchì volta da l'alcolismu, o da avvelenamentu da droghe o chimicu.

I sintomi varienu assai da persona à persona è dipende da a causa di l'epatite. Alcuni tippi di epatite facenu chì una parte di u fegatu sia distrutta diretta.

A maiò parte di l'epatite si risolve spontaneamente, senza lascià nisuna sequela. A volte a malatia persiste per parechji mesi. Quandu dura più di 6 mesi, hè cunsideratu cronica. Quandu u fegatu hè seriamente dannighjatu, un trasplante di questu organu pò esse a sola soluzione.

Types

L'epatite pò esse raggruppata in 2 categorie principali:

  • l epatite virale, causatu da l'infezzione di virus. In i paesi sviluppati, i virus di l'epatite A, B è C causanu circa u 90% di i casi d'epatite acuta. I virus di l'epatite D, E è G sò ancu rispunsevuli di l'epatite.
  • l epatite micca virale, principarmenti causatu da l'ingestimentu di prudutti tossichi à u fegatu (alcohol, chimichi tossichi, etc.). L'hepatitis non virali pò ancu esse u risultatu di e malatie chì afectanu u fegatu, cum'è u fegatu grassu (fegato grassu) è l'hepatitis autoimmune (una hepatitis inflamatoria crònica d'origine oscura, chì hè carattarizata da a produzzione di autoantibodies).

Frequenza di l'epatite

In Canada,hepatitis C hè l'epatite virale più cumuna: ogni annu, affetta circa 45 in 100 persone1. In quantu à l'epatite B, affetta circa 3 in 100 Canadiani, è l'epatite A, 000 in 1,51,42.

L'epatite virale hè assai più cumuna in paesi micca industrializati. U 'Epatite A hè endemicu in Africa, in certi paesi di l'America suttana è in Asia2. U listessu hè vera per l'epatite B. In effetti, in a maiò parte di i paesi di l'Africa subsahariana è di l'Asia, induve 8% à 10% di a pupulazione sò trasportatori di uHepatitis B, hè una di e principali cause di morte in adulti (da cancheru di fegatu o cirrosi). Quasi 3% di a pupulazione mundiale hè infettata da u virushepatitis C. In Africa, a prevalenza di sta infezzione hè a più alta in u mondu: supera u 5%4.

L'autorità sanitarie publiche stanu luttendu per affruntà l'epatite virale, chì spessu passanu inosservati per anni. Prima chì un diagnosticu sia fattu, l'infezzione pò micca solu avè causatu gravi danni à u corpu, ma ancu diffusa à altre persone.

U rolu di u fegatu

Spessu paragunatu à una fabbrica chimica, u fegatu hè unu di i più grandi organi interni. In adulti, pesa da 1 à 1,5 kg. Hè situatu ghjustu sottu à a cage toracica à u latu drittu di u corpu. U fegatu prucessa è conserva (in parte) nutrienti da l'intestini. Queste sostanze ponu allora esse aduprate da u corpu quandu ne hà bisognu. U fegatu aiuta ancu à mantene stabile u zuccherinu in sangue.

E sostanze tossiche (presenti in alcolu, in certe droghe, in certi medicinali, ecc.) Chì sò ingeriti passanu ancu per u fegatu. Per evità ch'elli sianu dannosi, u fegatu li rompe è poi li rilascia in l'intestinu per via di a bile, o li torna in u sangue in modu chì sianu filtrati da i reni è eliminati per l'urina.

Modi di cuntrazione

  • Hepatitis A. Hè u menu seriu di l'epatite virale. Di solitu u corpu u lotta in qualchì settimana è ferma immune per a vita. Questu significa chì l'anticorpi contr'à u virus sò presenti, ma u virus stessu ùn ci hè più. U virus di l'epatite A si diffonde per ingestione diacqua, orcibu contaminatu. Pò esse truvatu in u sgabellu di una persona infetta è cuntaminà l'alimentu, l'acqua o e mani di un'altra persona. L'alimenti crudi o pocu cotti sò i più propensi à trasmette l'infezzione. U virus pò esse trasmessu ancu da frutti di mare raccolti da e zone induve i scarichi non trattati sò scaricati. U risicu di trasmissione hè elevatu in i paesi cun cundizioni igieniche povere. In questi paesi, quasi tutti i zitelli sò dighjà infettati da u virus. Un vaccinu li prutege.
  • Hepatitis B. Questu hè u tippu di epatite u più spessu in u mondu, è ancu u più murtale. U virus di l'epatite B hè spargugliatu intornu à u tempu di sesso (u sperma è altri fluidi corporei u cuntenenu) è da u u sangue. Hè da 50 à 100 volte più infettivu cà u virus AIDS3. U scambiu di siringhe cuntaminate pò causà trasmissione. A grande maggioranza di e persone infette riescenu à luttà cumpletamente cù l'infezzione. Circa 5% fermanu infettati cronicamente è si dice chì sò "purtatori" di u virus. I trasportatori ùn anu micca sintomi, ma sò in altu risicu di sviluppà cirrosi epatica o cancheru di fegatu, chì sò malatie periculose per a vita. Una mamma sustituta pò trasmette u virus à u so zitellu durante u partitu. Un vaccinu hè statu prupostu dapoi u 1982.
  • hepatitis C. L'epatite C hè a forma di l'epatite virale u più insidiosuperchè hè causatu da un virus assai resistente. Finu à u 80% di e infezioni da virus di l'epatite C diventanu cronica. L'identificazione di st'ultimu hè relativamente recente: data di u 1989. U virus hè più spessu trasmessu per cuntattu direttu cù sangue umanu contaminatu : principalmente scambiendu siringhe aduprate per iniezione di droghe, per trasfusione di sangue chì ùn hè micca statu scrutatu, è da a riutilizazione di aghi è siringhe sterili. Più raramente, hè cuntrattu durante u sessu senza prutezzione cù e persone infette, soprattuttu se u sangue hè scambiatu (menstruazione, ferite in i passaggi genitali o anali). Hè a causa unu di u trapianto di fegatu. Ùn ci hè micca un vaccinu per pruteghje contra ellu.
  • Epatite tossica. Hè più spessu causatu da l'abusu d'alcol o da u cunsumu di midicinali. Ingestione di funghi inedible, esposizione à prudutti chimichi (in u situ di travagliu, per esempiu) è ancu l'ingestione di prudutti naturali di salute or piante velenose per u fegatu (cum'è e piante di a famiglia Aristolochiaceae, per via di l'acidu aristolochicu chì cuntenenu, è a cunsuladore, per via di e pirrolizidine chì cuntene) pò ancu causà epatite tossica. Sicondu a sustanza ingerita, l'epatite tossica pò sviluppà ore, ghjorni o mesi dopu l'esposizione. Di solitu, i sintomi calanu quandu si ferma di esse esposti à a sostanza dannosa. Tuttavia, si pò soffre danni permanenti à u fegatu è soffre, per esempiu, di cirrosi.

Possibili complicazioni

L'epatite chì ùn hè micca diagnosticata à tempu o chì hè mal trattata pò purtà à cumplicazioni assai gravi.

  • Epatite cronica. Questa hè a complicazione i più frequenti. Si dice chì l'epatite sia cronica se ùn hè guarita dopu 6 mesi. In u 75% di i casi, hè u risultatu di l'epatite B o C. L'epatite cronica trattata adeguatamente hè generalmente guarita in un à trè anni.
  • Cirrusse. A cirrosi hè una pruduzzione eccessiva di "cicatrici" in u fegatu, furmata per via di attacchi ripetuti (da tossine, da virus, ecc.). Queste "barriere fibrue" finiscenu per impedisce u flussu liberu di sangue in l'organu. U 20% à u 25% di l'hepatite cronica avanza versu cirrhosi se u trattamentu ùn funziona micca pienu o s'ellu ùn hè micca bè seguitatu.
  • Cancro di fegatu. Hè l'ultima complicazione di a cirrosi. Tuttavia, deve esse nutatu chì u cancheru di u fegatu pò ancu derivà da un cancheru situatu in un altru organu chì si diffonde in u fegatu per metastasi. Epatite B è C, è ancu epatite tossica causata da un cunsumu eccessivu dialcolu sò più propensi à prugressà versu u cancheru.
  • Epatite fulminante. L'hepatite fulminante assai rara hè carattarizata da un fiascu maiò di u fegatu, chì ùn pò più fà e so funzioni. A distruzzione massiva di u tissutu di u fegatu si verifica è hè necessariu un trapianto d'organi. Soprattuttu si trova in e persone cun epatite B o epatite tossica. Per circa 1 persona in 4, hè fatale à cortu andà.

Lascia un Audiolibro