PSICOLOGIA

Ci era una regina. Assai arrabbiatu. Era arrabbiata se qualcunu vicinu era più bella chè ella, nervosa se u vestitu di qualcunu era più caru è più di moda, è simplicemente furiosa s'ellu hà scupertu chì qualchissia avia una camera più arredata à a moda.

Allora l'anni passavanu. A regina hà cuminciatu à anzianu. A so bellezza antica, chì era cusì fiera, hà cuminciatu à sguassate. Ebbè, ùn pudia suppurtà ! Ch'ella ùn hè micca una regina è ùn pò micca pagà per pozioni miraculose anti-aging ? Iè, quantu ti piace ! A so bellezza importa u più. Ancu s'è tù devi dà a to ànima per quessa ! Cusì hà decisu.

A regina li chjamò i migliori medichi di u paese per aiutà à mantene a so ghjuventù. Ogni ghjornu sò purtati novi droghe è elixirs, chì duveranu aiutà. Ma... Le rughe sò diventate sempre più. Nunda hà aiutatu. A regina maligna ùn era più invitata à i regni vicini per e vacanze, sempre menu fans eranu ansiosi di scuntrà. A regina era arrabbiata. Hà rumpitu tutti i piatti in a cucina, rumpiu tutti i specchi in u regnu. Era furiosa. A regina hà decisu di ricurdà à l'ultimu ricorsu, hà annunziatu chì quellu chì l'aiutò à stà ghjovanu, daria a mità di u regnu. E quelli chì si sò vuluntarii per aiutà è ùn facenu micca questu - eseguisce.

I guaritori, i medichi, i curatori, i maghi anu a paura di l'ira di a regina è lascianu u so paese. Si n'andò tutti, ancu quelli chì sapianu guarì solu un pocu. Uni pochi settimane dopu hè ghjunta una terribile epidemia. A ghjente hà cuminciatu à malati, secca è more. Nimu li pudia aiutà. U paese cadeva in disgrazia. A regina hà capitu chì un pocu di più è ùn ci saria nimu per guardà u castellu, nimu hà da cocilu pasti diliziosi per ella è crià pesci rossi in u so aquarium favuritu. Cumu hè senza pesciu ? Quessi eranu i so unichi amichi, ch'ella considerava i migliori interlocutori, è chì solu eranu degni d'ella. Prima, sò d'oru, è in segundu, sanu per esse silenziu.

A Evil Queen ùn sapia micca chì fà. Cumu salvà u paese? È cumu si pò salvà?

Si pusò à u specchiu è pinsò: "Iè, aghju invechjatu. Apparentemente, avemu bisognu di fà cun questu. Hè assai peghju se un nemicu attacca u nostru paese avà. Allora tutti moriranu. Qualcosa deve esse fattu. Per a prima volta, a regina ùn era micca arraggiata, ma hà pensatu à cumu fà chì l'altri si sentenu megliu. Pettinava i so ricci, chì una volta suscitava l'invidia di i so amichi, è rimarcò i capelli grisgi chì dicianu ch'ella ùn era più ghjovana è ghjovana cum'è prima. Ella suspirò è pinsava, daraghju assai avà per salvà u mo populu. Forse ancu a so bellezza. Dopu tuttu, u regnu hè in decadenza cumpleta. Ùn aghju micca lasciatu un eredi. Pensu troppu nantu à a mo figura è ùn vulia micca sguassate cù u parto. Iè, u mo maritu hè mortu di bramosu è d'amore micca ricusatu. Sapia chì l'aghju maritatu solu per via di a so ricchezza. Ella suspirò è pienghje. Sintia chì qualcosa li passava, ma ùn hà ancu capitu chì.

Un ghjornu, un vechju piscò à a porta di u castellu. Ellu disse chì puderia aiutà a regina à salvà u so paese. I guardiani u lascianu passà.

Si inchinò davanti à a regina è dumandò ch'ellu li purtassi una grande ciotola d'acqua. Allora tirava i pisanti cortini di seta è invitò a regina à fighjà sopra l'acqua.

A regina ubbidì. Dopu qualchì tempu, hà vistu chì u specchiu di l'acqua s'era illuminatu cù un splendore, è hà fattu prima indistintamente, dopu più chjaramente, una donna chì cuglieva erbe in un boscu scunnisciutu. Era in vestiti simplici, assai stancu. Si piegò, strappò un po' d'erba e la mise in un saccu grossu. U saccu era assai pisanti. A donna ùn pudaria à pena per mette una nova parte di l'erba. Più precisamente, micca erba, ma alcune piante strane cù picculi fiori blu.

Questu hè urbento morri, una erba magica chì pò salvà u vostru paese. Da ellu possu fà una medicina chì salverà i vostri servitori è u vostru populu da l'epidemie. È solu tù, a nostra regina, pudete truvà sti fiori. È avete bisognu di u so big bag, chì hè assai difficiule di portà solu.

U splendore di l'acqua sparì, è a stampa hè sparita. La lumière s'est fondue avec lui. U vechju, chì era ghjustu pusatu in fronte, hè ancu sparitu.

Urbento morri, urbento morri - ripetutu, cum'è un incantesimu, a regina. Andò à a biblioteca reale. "Mi pare," hà pensatu, "chì aghju una mala memoria di ciò chì pare un fiore. È induve circallu, l'anzianu ancu ùn hà dettu nunda.

In a biblioteca, truvò un vechju libru polverosu, induve leghje chì u fiore ch'ella avia bisognu cresce in un paese luntanu, luntanu, oltre u desertu giallu in una furesta incantata. È solu quelli chì ponu appacià u spiritu di u boscu ponu entre in questa furesta. "Ùn ci hè nunda da fà", decisu a regina. Aghju cacciatu tutti i medichi fora di u paese, è aghju da salvà u mo populu. Si tolse u so vestitu reale, mette nantu à un simplice è còmode. Quessi ùn eranu micca e sita ch'ella era abituata, ma ueha homespun, nantu à quale si mette nantu à un sundress simplice, cum'è i poveri mercanti di cità. Nant'à i so pedi, truvò in l'armari di i servitori i scarpi di rag simple, in u stessu locu un saccu di tela grande, simili à quellu chì avia vistu in a donna in u riflessu di l'acqua, è partiu.

Per un bellu pezzu hà marchjatu per u so paese. È in ogni locu aghju osservatu a fame, a ruina è a morte. Aghju vistu e donne stanchi è emaciate chì salvavanu i so figlioli, dendu l'ultima briciola di pane, s'ellu sopravvive. U so core era pienu di tristezza è dolore.

- Fararaghju tuttu per salvà li, andaraghju à truvà i fiori magichi urbendu morri.

In u desertu, a regina guasgi morse di sete. Quandu paria ch'ella s'addormentassi per sempre sott'à u sole ardenti, una tornata inespettata l'alzava è l'abbassò ghjustu in a chjara davanti à a furesta magica. "Allora hè necessariu", hà pensatu a regina, "qualchissia m'aiuta per fà ciò chì aghju pianificatu. Grazie à ellu ».

Di colpu, un ucellu pusatu vicinu s'indirizzò. "Ùn vi maravigliate, iè, sò mè - l'acellu vi parla. Sò un gufo intelligente è serve cum'è assistente à u spiritu di u boscu. Oghje m'hà dumandatu di trasmette a so vulintà. Vale à dì, sè vo vulete truvà fiori magichi, vi lanciarà in u boscu, ma per questu li darete 10 anni di a vostra vita. Iè, invechjarete altri 10 anni. d'accordu ?»

"Iè", bisbigliò a regina. Aghju purtatu tantu dulore à u mo paese chì 10 anni hè ancu un picculu pagamentu per ciò chì aghju fattu.

"Va bè", rispose u gufo. Fighjate quì.

A regina stava davanti à un specchiu. È, fighjendu in ellu, vide cumu u so visu era tagliatu di più in più rughe, chì i so riccioli sempre d’oru s’eranu grisgiu. Era invechjata davanti à i so ochji.

"Oh", esclamò a regina. Sò veramente mè? Nunda, nunda, mi abituaraghju. È in u mo regnu, simpricimenti ùn mi guarderà micca in u specchiu. Sò prontu ! - disse.

- Vai, disse a civetta..

Davanti à ella era un chjassu chì a purtò in u prufondu di u boscu. A regina hè assai stancu. Cuminciò à sente chì i so gammi ùn l'obbedissinu micca bè, chì u saccu era sempre viotu, pocu lume. Iè, sò solu ch'e aghju invechjatu, hè per quessa chì mi hè cusì difficiule di marchjà. Va bè, aghju da fà, pensò a regina, è cuntinuò a so strada.

Si n'andò in una grande radura. È, o gioia ! Hà vistu i fiori turchini ch'ella avia bisognu. Ella si appoggiò à elli è bisbigliava: "Sò ghjuntu è vi aghju trovu. È ti purteraghju in casa. » In risposta, hà intesu un sonu di cristallu tranquillu. Questi fiori rispondenu à a so dumanda. È a regina hà cuminciatu à cullà l'erba magica. Ella pruvò à fà cù cura. Ùn aghju micca strappatu da e radiche, ùn aghju micca tiratu fora, ùn aghju micca sfracicatu i fogli. "Dopu tuttu, sti pianti è questi fiori sò necessarii micca solu per mè. È cusì cresceranu è fiuriscenu ancu più magnificamente, hà pensatu, è cuntinuò u so travagliu. Coglieva i fiori da a matina à u tramontu. A so schiena li facia male, ùn si pudia più piegà. Ma u saccu ùn era ancu pienu. Ma l'anziana hà dettu, s'hè ricurdatu di questu, chì u saccu deve esse pienu è ch'ella saria difficiuli di purtalla sola. Apparentemente, questu hè una prova, hà pensatu a regina, è hà cullatu, è cullatu, è cullighjate fiori, ancu s'ellu era assai stancu.

Quand'ella hà vulsutu di novu spustà u so saccu, hà intesu: «Lasciami aiutà, stu fardelu, mi sentu, hè pesante per tè.» Vicinu stava un omu di mezza età in vestiti simplici. Cullate erbe magiche. Per chì ?

È a regina hà dettu ch'ella era ghjunta da un altru paese per salvà u so populu, chì, per a so culpa, soffrenu disastri è malatie, di a so stupidità è di l'orgogliu femminile, di quantu vulia priservà a so bellezza è a so ghjuventù per tutti i mezi. L'omu l'ascolta attentamente, ùn l'interrompe micca. Aiutò solu à mette i fiori in un saccu è trascinallu da un locu à un locu.

C'era qualcosa di stranu in ellu. Ma a regina ùn pudia capisce ciò chì. Era cusì faciule cun ellu.

Finalmente u saccu era pienu.

"S'ellu ùn vi dispiace, vi aiuteraghju à portà lu", disse l'omu chì si chjamava Jean. Basta à andà avanti è mostra a strada, vi seguitaraghju.

"Iè, mi aiuterete assai", disse a regina. Ùn possu micca fà solu.

A via di ritornu pareva assai più corta à a regina. È ùn era micca sola. Cù Jean, u tempu passava. È a strada ùn pareva cusì difficiule cum'è prima.

Tuttavia, ùn era micca permessu di entre in u castellu. I guardii ùn anu micca ricunnisciutu a vechja cum'è a so regina bella è cattiva. Ma di colpu apparsu un vechju famusu, è e porte s'apreru davanti à elli.

Riposa, vultaraghju in qualchì ghjornu, disse, pigliendu un saccu pienu d’erbe magiche cum’è una piuma.

Dopu qualchì tempu, u vechju riapparisce in e camere di a regina. S'agenouillant devant la reine, il lui tendit un élixir de guérison préparé à partir de l'herbe magique urbento morri.

"Alzati da i to ghjinochje, venerabile vechju, sò eiu chì duverebbe ghjinochje davanti à tè. Ti meriti più chè mè. Cumu ricumpensa vi? Ma, cum'è sempre, hè stata senza risposta. U vechju ùn era più in giru.

Per ordine di a regina, l'elisir hè statu mandatu in ogni casa in u so regnu.

Meno di sei mesi dopu, u paese hà cuminciatu à rinviviscia. A voce di i zitelli si sentia torna. I mercati di a cità frusciavanu, a musica sonava. Jean hà aiutatu a regina in tuttu. Ella li dumandò di stà cun ellu per ringraziallu in ogni modu pussibule per u so aiutu. È divintò u so assistente indispensabile è cunsiglieru.

Un ghjornu, cum'è sempre a matina, a Regina era pusata à a finestra. Ùn si guardò più in u specchiu. Fighjulava da a finestra, admirava i fiori è a so bellezza. Ci hè un tempu per tuttu, hà pensatu. Hè assai più impurtante chì u mo paese torna à fiurisce. Peccatu ch'ùn aghju parturitu un eredi.. Quantu era stupidu prima.

Ella hà intesu i soni di questu. I Heralds anu annunziatu chì una delegazione di un statu vicinu s'avvicinava. Com'era sorpresa quand'ella hà intesu chì un rè d'un paese straneru distanti venia per corteghjala.

Wou? Ma sò vechju ? Forse questu hè un scherzu?

Immaginate a so sorpresa quand'ella vide à Jean, u so fidu assistente nantu à u tronu. Era ellu chì li offri a manu è u core.

Iè, sò u rè. È vogliu chì tù sia a mo regina.

Jean, ti amu assai. Ma tanti ghjovani principesse aspettanu u so sceltu. Turnate l'ochji nantu à elli !

"Ancu ti amu, cara regina. È ùn amu micca cù i mo ochji, ma cù a mo ànima ! Hè per a vostra pacienza, diligenza, mi sò innamuratu di voi. È ùn vecu micca e vostre rughe è i capelli già grisgi. Sò a donna più bella di u mondu per mè. Siate a mo moglia !

È a regina accunsentì. Dopu tuttu, chì puderia esse megliu chè invechjate inseme? Supporta l'altri in a vechja, cura di l'altri ? Inseme per scuntrà l'alba è vede u tramontu.

Tutti quelli chì passavanu era invitatu à u matrimoniu, chì era celebratu ghjustu nantu à a piazza di a cità, è tutti sò stati trattati. U populu si rallegra per a so regina è vulia a so felicità. L'anu amatu per a ghjustizia è l'ordine chì hà creatu in u so paese.

A regina era assai cuntenta. Un solu pensamentu l'hà disturbatu. Hè vechja per avè un eredi.

À a fine di a festa, quandu l'invitati eranu digià andati in casa, è i sposi eranu pronti à mette in u carru, un vechju apparsu.

Scusate, sò tardi. Ma t'aghju purtatu u mo rigalu. È hà datu à u rè è à a regina una fiala turchina. Questu hè ancu una tintura urbento morri. L'aghju preparatu per voi. Hè per quessa ch'e aghju in ritardu. Beie.

A regina beie a mità è hà datu a fiala à u so maritu. Finì l'elixir. È circa un miraculu ! Sintia chì una onda calda attraversò u so corpu, ch’ella era piena di forza è di freschezza, chì tutta ella diventava ligera è aria cum’è in a so ghjuventù. Paria ch'ella stia per suffocà da a gioia chì l'accampava. Diu ! Chì ci succede à noi ?

Si vultonu per ringrazià u vechju, per dumandà ciò ch’elli avianu betu. Ma era andatu...

Un annu dopu, avianu un eredi. Li chjamanu Urbentu.

È sò passati parechji anni è Urbentu hè dapoi un bellu pezzu chì guverna stu paese, è i so genitori sò sempre inseme. Rilevanu i pesci, camminanu in u parcu, alimentanu cigni bianchi, chì piglianu l'alimentu solu da e so mani, ghjucanu cù i so figlioli è a so figliola bionda più chjuca è li cuntanu meravigliose storie di fiori magichi, dopu chì anu chjamatu u so figliolu. È in u centru di a cità ci hè un munumentu à u grande duttore cù e parolle "In gratitùdine à quellu chì hà tornatu a felicità à u paese. Per urbento morri»

Lascia un Audiolibro