PSICOLOGIA

Chì sperienze di u grande artista sò ammucciati daretu à l'armunia còsmica di u celu di notte, a scintilla di e stelle è e fiamme di cipressi? Chì era u paziente psichiatru chì prova di rapprisintà in stu paisaghju lussureggiante è imaginativu ?

"TRUVATU U VOSTRE MODU PER U CIELU"

Maria Revyakina, storica di l'arte:

A stampa hè divisa in dui piani horizontale: u celu (parti suprana) è a terra (paisaghju urbanu sottu), chì sò trafitti da una verticale di cipressi. Soaring in u celu, cum'è lingue di flame, i cipressi cù i so contorni s'assumiglia à una cattedrale, fatta in u stilu di "flaming Gothic".

In parechji paesi, i cipressi sò cunsiderati arburi di cultu, simbulizeghjanu a vita di l'ànima dopu a morte, l'eternità, a fragilità di a vita è aiutanu à i partiti à truvà a strada più corta à u celu. Quì, sti arburi venenu à u primu, sò i caratteri principali di u ritrattu. Sta custruzzione riflette u significatu principale di l'opera : l'anima umana sofferente (forse l'anima di l'artista stessu) appartene à u celu è à a terra.

Curiosamente, a vita in u celu pare più attrattiva chè a vita nantu à a terra. Stu sensu hè creatu grazia à i culori brillanti è a tecnica unica di pittura per Van Gogh: attraversu tratti longu è grossi è alternanza ritmica di spots di culore, crea una sensazione di dinamica, rotazione, spontaneità, chì enfatiza l'incomprensibilità è l'incomprensibilità. putere di u cosmu.

U celu hè datu a maiò parte di a tela per mustrà a so superiorità è u putere nantu à u mondu di e persone

I corpi celesti sò mostrati assai ingrandati, è i vortici spirali in u celu sò stilizzati cum'è imagine di a galaxia è a Via Lattea.

L'effettu di i corpi celesti scintillanti hè creatu cumminendu u biancu friddu è parechji sfumature di giallu. U culore giallu in a tradizione cristiana era assuciatu cù a luce divina, cù l'illuminazione, mentri u biancu era un simbulu di transizione à un altru mondu.

A pittura hè ancu piena di tonalità celesti, chì varieghja da u turchinu pallidu à u celu prufondu. U culore turchinu in u Cristianesimu hè assuciatu à Diu, simbulizeghja l'eternità, a mansa è l'umiltà davanti à a so vulintà. U celu hè datu a maiò parte di a tela per mustrà a so superiorità è u putere nantu à u mondu di e persone. Tuttu chistu cuntrasta cù i toni muti di u paisaghju citadinu, chì pare sordu in a so pace è serenità.

"ÙN LASCIATE A FOGLIA CONSUMU VOI"

Andrey Rossokhin, psicoanalista:

À u primu sguardu à a stampa, aghju nutatu l'armunia còsmica, a maestosa parata di stelle. Ma più sguardu in questu abissu, più chjaramente sperimentu un statu d'orrore è d'ansietà. U vortice in u centru di a stampa, cum'è un funnel, mi trascina, mi tira in u spaziu.

Van Gogh hà scrittu "Notte stellata" in un ospedale psichiatricu, in mumenti di clarità di a cuscenza. A creatività l'hà aiutatu à vene à i so sensi, era a so salvezza. Questu hè l'incantu di a pazzia è u timore di questu chì vecu in a stampa: in ogni mumentu pò assorbe l'artista, attiràlu cum'è un funnel. O hè un vortice ? Se fighjate solu à a cima di u ritrattu, hè difficiule di capisce s'ellu ci guardemu à u celu o à u mare ondulante in quale si riflette stu celu cù stelle.

L'associu cù un vortice ùn hè micca accidintali: hè à tempu a prufundità di u spaziu è a prufundità di u mare, in quale l'artista hè affucatu - perde a so identità. Chì, in essenza, hè u significatu di a pazzia. U celu è l'acqua diventanu unu. A linea di l'orizzonte sparisce, l'internu è l'esterno si uniscenu. È stu mumentu d'aspittà di perde sè stessu hè assai forte trasmessu da Van Gogh.

A stampa hà tuttu, ma u sole. Quale era u sole di Van Gogh ?

U centru di l'imaghjini ùn hè occupatu mancu un turbulente, ma dui: unu hè più grande, l'altru hè più chjucu. Scontru frontale di rivali ineguali, senior è junior. O forse fratelli? Daretu à stu duellu si vede una relazione amichevule ma cumpetitiva cù Paul Gauguin, chì si concluse in una scontru mortale (Van Gogh à un puntu si precipitò annantu à ellu cù un rasolu, ma ùn l'hà micca uccisu in u risultatu, è più tardi si ferì si tagliò). u so lòbulu di l'orechja).

È indirettu - a relazione di Vincent cù u so fratellu Theo, troppu vicinu à a carta (eranu in currispundenza intensiva), in quale, ovviamente, ci era qualcosa pruibitu. A chjave per questa relazione pò esse 11 stelle raffigurate in a stampa. Si riferiscenu à una storia di l'Anticu Testamentu induve Ghjiseppu conta à u so fratellu: «Aghju avutu un sonniu induve u sole, a luna, 11 stelle m'hà scontru, è tutti mi veneranu.

A stampa hà tuttu, ma u sole. Quale era u sole di Van Gogh ? Fratellu, babbu ? Ùn sapemu micca, ma forsi Van Gogh, chì era assai dipendente di u so fratellu minore, vulia u cuntrariu da ellu - sottumissione è cultu.

In fatti, vedemu in a stampa i trè «I» di Van Gogh. U primu hè u omnipotente «I», chì vole dissolve in l'Universu, per esse, cum'è Ghjiseppu, l'ughjettu di cultu universale. U sicondu "I" hè una piccula persona ordinaria, liberata da passioni è pazzia. Ùn vede micca a viulenza chì succede in u celu, ma dorme tranquillamente in un picculu paese, sottu a prutezzione di a chjesa.

Cypress hè forse un simbulu inconsciente di ciò chì Van Gogh piacerebbe a lotta

Ma, sfurtunatamente, u mondu di i meri mortali hè inaccessibile per ellu. Quandu Van Gogh hà tagliatu u so lòbulu di l'orechja, u citadinu hà scrittu una dichjarazione à u sindaco di Arles cù una dumanda per isolà l'artista da u restu di l'abitanti. È Van Gogh hè statu mandatu à l'uspidale. Probabilmente, l'artista hà percepitu questu esiliu cum'è una punizione per a culpabilità chì si sentia - per a pazzia, per i so intenzioni distruttive, i sentimenti pruibiti per u so fratellu è per Gauguin.

È per quessa, u so terzu, principale «I» hè un cipresso disprezzatu, chì hè luntanu da u paese, pigliatu da u mondu umanu. I rami di Cypress, cum'è fiammi, sò diretti in sopra. Hè u solu tistimone di u spettaculu chì si sviluppa in u celu.

Questa hè l'imaghjini di un artista chì ùn dorme micca, chì hè apertu à l'abissu di passioni è imaginazione creativa. Ùn hè micca prutettu da elli da a chjesa è da a casa. Ma hè arradicatu in a realità, in a terra, grazia à e razzi putenti.

Stu cipresso, forsi, hè un simbulu inconsciente di ciò chì Van Gogh vulia stringhje. Sentite a cunnessione cù u cosmu, cù l'abissu chì alimenta a so creatività, ma à u listessu tempu ùn perde u cuntattu cù a terra, cù a so identità.

In realtà, Van Gogh ùn avia micca tali radiche. Affascinatu da a so pazzia, perde u so pede è hè ingugliatu da stu vortice.

Lascia un Audiolibro